Secretarul comunei Girov, destituit de primarul Olaru

girov scandal 2014 07 olaru

Vasile Olaru a emis, ieri, 23 iunie, dispoziția nr 94, “privind destituirea din funcția de secretar al comunei Girov, județul Neamț, a doamnei Roca Adriana.

Primarul comunei Girov, văzând Raportul nr 70, din 19 iunie 2004, privind cercetarea administrativă a secretarului comunei Girov, doamna Adriana Roca, al Comisiei de Disciplină a secretarilor unităților administrativteritoriale, înregistrat la primăria comunei Girov(…), emit prezenta

Dispoziție:

Art. 1 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei dispoziții se destituie din funcția publică de conducere de secretar al comunei Girov, județul Neamț, doamna Roca Adriana.

Art. 2. – Cu drept de contestație la Instanța de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamț, în condițiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3. Prezenta dispoziție se publică pe site-ul Primăriei Girov și se comunică secretarului comunei Girov în termen de 5 zile lucrătoare, precum și persoanelor și autorităților interesate în termenul prevăzut de  lege, de la data emiterii”.

Vă prezentăm şi referatul care a stat la baza deciziei primarului Olaru: Având în vedere multitudinea de abateri disciplinare săvârşite de doamna Roca Adriana prezentate comisiei de disciplină a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale care au continuat şi ulterior acestei sesizări, a neîndeplinirii şi a altor atribuţii sau îndeplinirea acestora în mod defectuos chiar prin tăinuirea de documente atunci când avea acest interes cum ar fi cele privitoare la colaborarea cu instanţele de judecată fapt ce a dus la pierderea acţiunilor în justiţie şi la amenzi, cele privitoare la Legea 165/2013 activităţile privitoare la această lege sunt departe de a fi încheiate şi continuarea de a nu-şi îndeplini atribuţiile ce-i revin în raport cu Consiliul Local Girov totul culminând cu informarea în mod voit greşită a consilierilor în scopul atingerii unor interese personale, ţinând cont şi de faptul că sancţiunea propusă pe de o parte nu este suficient de drastică pentru faptele săvârşite iar pe de altă parte având în vedere că doamna Roca Adriana are mai puţin de trei ani până la vârsta de pensionare şi nu există o funcţie superioară în care să acceadă în temeiul dispoziţiilor articolului 50 aliniatul 2 din Legea 1344/2007 şi ale articolelor 77 aliniatul 4 şi ale articolului 101 aliniatul 1 litera a din Legea 188/1999 dispun aplicarea sancţiunii prevăzute de articolul 77 aliniatul 3 litera e din Legea 188/1999. Primarul comunei Girov, judeţul Neamţ, Olaru Vasile”. (C. NEGRU)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...