0:00

În săptămâna 20-24 mai, o serie de activități dedicate prevenirii infracționalității desfășurate de Poliția Română la nivel național, în cadrul programului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, au loc în școlile din Neamț.

Prima zi a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor și s-a desfășurat la Liceul cu Program Sportiv din Piatra-Neamț. Polițiștii au organizat o activitate interactivă, sub forma unui concurs între clasele a VI-a și a VII-a. Scopul principal al activității a fost conștientizarea elevilor, prin joc, cu privire la consecințele comportamentului infracțional și aspectele legislative legate de acesta.

Elevii au fost informați despre răspunderea penală a minorului și instituțiile responsabile care pot interveni în susținerea minorilor, fie că sunt autori sau victime ale infracțiunilor.

Aceștia au abordat și alte subiecte precum fenomenul de violență fizică și psihologică, conștientizarea impactului și a consecințelor comportamentului de tip bullying, prevenirea și combaterea fumatului, consumului de alcool și a traficului și consumului de droguri.

Polițiștii din județul Neamț vor continua să desfășoare activități preventive până la finalul săptămânii, cu obiectivul de a promova un mediu sigur pentru toți tinerii.

Această inițiativă face parte din eforturile continue ale Poliției Române de a combate infracționalitatea și de a proteja tinerii prin educație și conștientizare, punând accentul pe responsabilitatea individuală și comunitară în menținerea siguranței publice”, potrivit IPJ Neamț.

Denisa POPA

Foto: IPJ Neamț

Articolul precedentS-a animat piața muncii: peste 1.000 de posturi vacante în Neamț
Articolul următorPietrean condamnat la cea mai mare pedeapsă prevăzută de lege
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.