0:00

A doua hartă a Ţinutului Neamţ, întocmită de Scarlat Ostvat, primul topograf al Neamţului, e lucrată la scară mai mică, iar cuprinsul ei e simplificat. Numele fiecărei moşii e înlocuit printr-un număr corespunzător aceluia din tabloul marginal de pe harta întâi. Se păstrează împărţirea în ocoale. Harta, însă, are cartografiate în puncte roşii satele, fără a se da denumirea lor şi nici indicaţii de trimitere. O săgeată dă orientarea, iar scara e tot grafică zecimală din 1.000 în 1.000 până la 5.000.

Prelucrate între anii 1828 şi 1852, după cum arată Osvat chiar în cuprinsul hărţilor, acestea ne apar ca primele ridicări la scară ale ţinutului Neamţ săvârşite de un autohton. Se observă că întreaga suprafaţă a judeţului era împărţită între cele trei categorii de proprietari: mănăstirile, boierii şi răzeşii. Proprietatea mănăstirească (moşii arabile, păduri şi păşuni) însuma circa 240.000 ha, deci 66% din suprafaţa întregului judeţ. Mănăstirea Neamţ stăpânea singură aproape 64.000 ha (18,5%), pe când fruntea o ţinea Mănăstirea Bistriţa, cea închinată Sf. Mormânt în 1687 de Doamna Safta a Domnitorului Gh. Ştefan, cu suprafaţa de circa 75.000 ha (20,5% din suprafaţa întregului judeţ). Urmau apoi Mănăstirea Buhalniţa cu 20.390 fălci, stăpânind munţii din Ceahlău până în Ghindăoani, Mănăstirea Bisericani cu 19.095 fălci, Mănăstirea Pângăraţii cu 11.822 fălci, Mănăstirea Agapia cu 7.177 fălci etc. Mănăstirile stăpâneau mai ales masivele păduroase din regiunea muntoasă, înspre care se lăţiseră braniştile vechilor mănăstiri. Boierimea – aproximativ 45 de proprietari – stăpânea circa 117.000 ha, adică 32% din suprafaţa judeţului, cel mai mare latifundiar al ţinutului fiind prinţul Mihail Sturza – Hangu cu aproape 40.000 ha. În sfârşit, răzeşii stăpâneau, în totul, abia 8.000 ha, deci 2% din suprafaţa Neamţului.

Răzeşimea, puţină, era grupată în două curături de sate. Astfel, era grupul mai mic din Câmpul lui Dragoş, cu satele Cândeşti, Soci, Rădiul şi Mastacăn şi al doilea grup – numărând 14 sate – înspre Uscaţi-Ghigoeşti, mai numeros acesta ca cel dintâi, mai întreg, dar amândouă, insule strâmtorate de marea proprietate. Grosul proprietăţii boiereşti varia între 200 şi 3.000 fălci şi numărul destul de mare de proprietari, în jurul cifrei de 300, fălci arată că proprietatea mare evolua încet spre fărâmiţare. Se observă fenomenul de acaparare a pământurilor răzăşeşti de către boieri, fapt arătat de Poni în a sa Statistica Răzeşilor. Boierii pătrund în sate, fie cumpărând pământuri, fie pe calea dibace călcând astfel dreptul de protimisis răzăşesc, fie prin sistemul scutiţilor de bir în satele răzăşeşti, privilegiu pe care răzeşii nu-l aveau. Destul de numeroase cazuri găsim şi în judeţul nostru. Astfel, îl aflăm în Ghigoieşti pe vornicul Iancu Kanta; în Cândeşti pe Manolachi şi Safta Crupenschi; în Certieni, prinţul Vogoridi şi Grigore Balş, în Dragomireşti, Lascarache Costachi şi Petrache Roset; în Negoeşti şi Totoeşti pe Ştefan Catargiu, în Bălceşti (jumătate de sat) pe acelaşi, în Uscaţi pe Aga Radu etc. (Prof. Gheorghe RADU)

Articolul precedentSportul nemțean în presă și arhive
Articolul următorComunicat de presă PNL Neamţ