FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR CEAHLĂUL 2015: Ansamblul Folcloric L’UBOVŇAN (SLOVACIA)

lubovnanVineri, 31 iulie, va debuta a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „CEAHLĂUL”. La ora 17,00, la Consiliul Judeţean va avea loc prezentarea oficială a oaspeţilor. De la ora 18,00 este programată parada portului popular – pe traseul T.T. – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel „Ceahlău” – T.T., urmând ca de la ora 19,00, la Piaţa Turnului, să înceapă spectacolul folcloric. Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu oaspeţii ediţiei de anul acesta.

Ansamblul Folcloric „Lˇubovňan” a fost înfiinţat în 1995 şi reprezintă Liceul din oraşul Stará Ľubovňa, situat în partea de nord-est a Slovaciei. Grupul este compus din aproximativ 40 de membri, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, vârsta medie fiind, însă, 19 ani. Ansamblul folcloric „Ľubovňan” susţine aproape 30 de spectacole anuale, la diferite evenimente culturale locale, festivaluri de folclor, competiţii şi sărbători. Grupul a fost invitat la numeroase festivaluri în străinătate: România (Tulcea, 2002), Franţa (Chambly, 2004), Cehia (Dolní Čermná, Vsetín, 2005), Polonia (Krinica, 2006 şi Gorlice, 2007), Italia (Clusone, 2007 şi Termoli, 2008), Portugalia (Vila Real, 2009), Olanda (Odoorn, 2010) Franţa (Saintes, 2011), Turcia (Nallihan, 2012), Rusia (Slavjansk na Kubani, 2013), Polonia (Žegiestowa) şi Cehia (Vsetín), în 2014.

Dansurile Ansamblului „Ľubovňan“ provin din regiunile Šariš şi Zemplín. Repertoriul său cuprinde dansuri specifice precum “krucena” (dans lent de perechi, pe muzică din regiunea Spiš), “karička” (dans feminin, în formă de cerc, din regiunea Zemplin), “verbunk” (dans bărbătesc din regiunea Šariš despre recrutarea în armată, constând în paşi diferiţi bazaţi pe bătăi ritmice ale picioarelor), “čardáš” (dans de perechi şi cel mai dinamic dans popular slovac), “fľaškový” (dans comic, ce include folosirea unei sticle), “cigánsky tanec” (dans ţigănesc).

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Blocul Național Sindical solicită reformă în legislația muncii

Blocul Național Sindical (BNS) cere Guvernului o serie de...

Mii de pietreni în centrul orașului în ultima seară a manifestărilor Piatra Fest 2026

Piatra Fest 2026 s-a încheiat în aplauzele miilor de...

Botoșani. Un bărbat a decedat după ce s-a răsturnat cu tractorul pe câmp

Tragedie într-o familie din orașul Flămânzi, județul Botoșani. Un...

În atenția conducătorilor auto. Restricții de tonaj din cauza codului roșu de temperaturi extreme – care sunt transporturile exceptate

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță restricții...