Un incendiu a izbucnit în seara de sâmbătă, 7 noiembrie 2026, într-o cameră de cămin de pe bulevardul Chimiei din municipiul Iași. Un bărbat a fost găsit inconștient, cu arsuri pe jumătatea superioadă a corpului și la nivelul feței, în camera cuprinsă de flăcări din căminul Combeton, din municipiul Iași. 14 dintre locatarii căminului au ieșit din interiorul clădirii, speriați de fumul gros ce se aduna pe casa scării.
La finalul intervenției, pompierii militari au concluzionat:
„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise.
Victima, care prezintă arsuri pe minimum 50% din suprafața corporală, a fost intubată de către echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate„.
Incendiul ridică mari semne de întrebare, dat fiind faptul că au ars doar patul pe care se afla victima și o masă din interiorul camerei de cămin.
„În această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o cameră de cămin situată pe bulevardul Chimiei, la căminul Combeton, din municipiul Iași.
La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), încadrate cu echipajele aferente, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), cu medic.
La sosirea forțelor de intervenție, un bărbat a fost evacuat din locuința afectată de incendiu, acesta fiind inconștient și prezentând arsuri la nivelul feței. Victima a fost preluată de echipajul medical pentru evaluare și acordarea îngrijirilor de specialitate.
Având în vedere starea victimei, a fost mobilizat în sprijin și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă (TIM), pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în cooperare cu echipajul cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean.
Incendiul a fost localizat la nivelul camerei de cămin, pompierii militari acționând pentru lichidarea focarelor, limitarea propagării flăcărilor la celelalte încăperi și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Din clădire, aproximativ 14 locatari s-au autoevacuat, înainte de finalizarea intervenției.
Intervenția este în desfășurare, iar cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor și efectuarea cercetărilor specifice”, a transmis căpitan George Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.
Angela Croitoru
Imagini: ISU Iași


