O familie din Știubeni, județul Botoșani, a rămas fără bunurile din două camere care au ars sâmbătă, 7 noiembrie 2026, din cauza unor rufe lăsate la uscat pe o sobă încinsă.
Incendiul s-a produs în jurul prânzului, după ce proprietarii au plecat de acasă. O vecină a observat fumul care ieșea din locuință și a sunat la 112 pentru a cere ajutor.
„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săveni.
Pompierii au constatat că bunurile din două încăperi ardeau și au intervenit rapid pentru a împiedica propagarea flăcărilor la întreaga locuință. Astfel, au fost salvate și protejate de foc restul casei, un depozit de cereale și o altă locuință.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de aprinderea unor materiale combustibile depozitate pe soba încinsă”, informează căpitan Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
Pentru a preveni apariția unor astfel de situații de urgență, în contextul începutului sezonului friguros, pompierii militari vă recomandă:
„Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja casa de un posibil incendiu, aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire.
▪️Nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete!
▪️ Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului!
▪️ Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia!
▪️ Nu puneți hainele la uscat, pe sobă!
▪️ Amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere.
▪️ Nu aprindeți focul cu benzină.
▪️Stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi!”.
Angela Croitoru
Foto: ISU Botoșani

