Jucătorii consacraţi au părăsit Ceahlăul

Daniel Stana in tribuna

Oghinciuc și Enescu au părăsit cantonamentul Ceahlăului. La fel au făcut și jucătorii ”consacrați” (după cum i-a catalogat Florin Marin) Stana, Cânu și Constantinescu. Constantinescu s-a înțeles cu cei de la FC Brașov, dar a așteptat până în ultimul moment o discuție cu primarul Gheorghe Ștefan, discuție care trebuia antamată mai demult și care l-a lămurit deplin în ceea ce privește șansele de a continua la Piatra Neamț, după cum și-ar fi dorit mijlocașul. La fel și Stana.

Uitat prin tribună de conducerea administrativă, după ce sezonul trecut Ioan Mironaș spunea că ”va intra și accidentat, la ce probleme de lot avem, în ultimele etape”, acum a plecat să dea curs uneia dintre oferte, pierzând, practic, o săptămână de pregătire la Piatra Neamț, grație indiferenței cu care a fost tratat. Cânu, fostul stâlp al apărării, mai ales în perioada când echipa era antrenată de Vasile Miriuță și, marcator, în câteva rânduri, decisiv, pentru Ceahlăul, a plecat, după ce, pe bună dreptate, a criticat scorurile slabe din minireturul campionatului trecut, ca fiind rezultatul unei pregătiri făcute neprofesionist. (C. SOROCEANU)

Autor:

Ultima ora

Operațiunea Jupiter în desfășurare. 185 de percheziții la nivel național

Parchetul General anunță Operațiunea Jupiter, o acțiune la nivel...

Bacău. Puternic incendiu în localitatea Brusturoasa – traficul rutier este blocat

Militarii din cadrul ISU Bacău intervin pe 26 aprilie...

Intervenție Salvamont în Cheile Bicazului

Actualizare. Prin apel la 112, în jurul orei 16:00, ISU...

Peste 7.000 de consumatori din Neamț nu au curent electric în urma rafalelor de vânt puternic

Vântul puternic de astăzi, 26 aprilie, a cauzt probleme...

Neamț. Peste 250.000 de țigarete de contrabandă găsite în urma unor percheziții

Poliția Neamț a efectuat sâmbătă, 25 aprilie, 4 percheziții...