134 de apeluri la 112, în Sâmbăta morţilor

Nemţenii au fost creştini, ca în fiecare an, de Moşii de iarnă şi au dat de pomană cunoscuţilor şi necunoscuţilor, de sufletul celor plecaţi în lumea de dincolo. Dacă mâncarea a plecat spre casele nevoiaşilor la pachet, băutura s-a servit pe loc, la poarta cimitirului sau la mormântul răposatului, din pahare de unică folosinţă, golite în viteză. După aşa un maraton, mulţi dintre cei înscrişi în cursa cu obstacole (streşinică şi ţuică de casă) şi-au amintit de tot felul de duşmănii mocnite sau le-a sărit ţandăra spontan, pe motiv că Gică nu vrea să ajute la cărat sacoşele de rafie cu pomană, dar la masă „ştie să vină”. De la nemulţumirile, fireşti şi întemeiate de altfel, până la schimbarea traseului spre urgenţa spitalului, calea e de câţiva pumni, daţi cu iubire faţă de aproape, direct în cap. Pe de altă parte, n-au lipsit din peisaj nici certurile conjugale, pornite tot de la prea multe „grade”.

Aşa se face că, spre deosebire de vineri – când au fost 77 de apeluri la 112, sâmbătă numărul solicitărilor a ajuns la 134 – 58 în oraşe şi 76 în mediul rural. Cele mai multe pentru scandaluri, fie în familie, fie la poarta cimitirului, fie la cârciumi – unde se impun cercetări minuţioase la „locul faptei” pentru a se stabili clar care este doar băut şi care are dubla calitate de băut şi bătut. Cert este că media zilnică a apelurilor la telefonul de urgenţă este undeva sub 80, dar evenimentele speciale din viaţa religioasă a poporului nu trebuie marcate doar în calendarul creştin ortodox, ci şi în registrele de evenimente de la poliţie şi în evidenţa urgenţelor de la spital. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...