Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat. S-a întâmplat în după amiaza de 10 octombrie în localitatea Saucenița, comuna Văculești, județul Botoșani. S-a solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112, iar la locul indicat de apelant s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La sosirea acestora autovehiculul, care era parcat de mai mult timp, ardea în totalitate. Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea incendiului și au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la un grajd în care erau depozitate cereale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a unei surse de aprindere. Cazul a fost preluat de polițiști, care urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul”, anunță ISU Botoșani.

FOTO ISU BotoșaniBotoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

(G. S.)

Autor:

Sofronia Gabi
Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora