Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8 ani, a avut loc pe 10 octombrie, în municipiul Huși, județul Vaslui. Forțele de intervenție au fost solicitate prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 13:20. S-a anunțat că sunt implicate două autoturisme și un TIR, nu sunt persoane încarcerate, dar este un rănit.

Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

Pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor PSI, de la Secția de Pompieri Huși s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță EPA,  încadrate cu opt militari și un voluntar. „Ajunse la locul evenimentului, pompierii militari au constatat că în accident erau implicate două autoturisme și un TIR, iar victima, un copil de opt ani, a fost preluată de ambulanța SMURD și transportată la spital”, anunță ISU Vaslui.

Pe timpul asigurării  masurilor PSI, s-a produs un alt accident  rutier în localitatea Târzii, comuna Oltenești, iar autospecială de stingere cu modul de descarcerare s-a deplasat acolo (amănunte aici ).

FOTO ISU Vaslui

Autor:

Sofronia Gabi
Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora