Managerul SJU Neamț a „intrat la apă”

Ieri dimineață, preț de câteva minute, biroul managerului Spitalului Județean de Urgență Neamț, dr. Ioan Lazăr, s-a transformat în saună. Motivul? Un racord sau o conductă – nu știm precis –  de la caloriferul amplasat în biroul domniei sale și-a găsit să „crape” fix luni dimineața. Încăperea s-a umplut de abur, iar apoi a venit și apa.Din fericire, nimeni n-a avut de suferit, pentru că „inundația” a fost minoră, iar personalul calificat a intervenit rapid, pentru remedierea defecțiunii. Documentele de pe biroul managerului au rămas neatinse, parchetul nu s-a umflat, doar forfota din secretariat și omul în salopetă, care lucra de zor pentru remedierea defecțiunii din biroul directorului SJU amintind că, totuși, ceva-ceva s-a întâmplat.

În altă ordine de idei, dr. Lazăr și-a continuat activitatea fără niciun fel de problemă, apelând, pentru a sta de vorbă cu presa, la varianta de avarie: biroul directorului medical. Managerul SJU a convocat, încă de la primele ore ale dimineții, „comitetul de intervenție pentru deszăpezire” din dotarea instituției. Practic, angajații însărcinați cu fluidizarea traficului din curtea spitalului au fost îndemnați politicos să pună mâna pe lopeți și pe alte ustensile aferente, motorizate sau nu, și să treacă la treabă. (A. SÎRBU)

Autor:

Ultima ora

O aeronavă Hercules va survola județele Botoșani și Suceava în cadrul unui zbor de instruire

Cetățenii județelor Botoșani și Suceava ar putea observa o...

Mobilizare pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei A7 în județul Bacău – 1500 muncitori și 600 de utilaje

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță lucrări...

Suceava. Accident cu trei victime – un tânăr a decedat

Un accident de circulație soldat cu trei victime, din...

Calendarul plății pensiilor pentru luna iulie

Pensionarii care încasează banii cu titlu de pensie prin...