Tazlău: Punct final în proiectul de 2,5 milioane de euro

BANI

În urmă cu câteva zile, în comuna Tazlău a avut loc un eveniment extrem de important pentru întreaga comunitate. În fapt, este vorba despre recepția complexului de investiții realizate prin intermediul finanțării europene în valoare de 2,5 milioane de euro. „Este cea mai mare sumă de bani care a ajuns, vreodată, în comuna noastră, și mă bucur din tot sufletul că am ajuns la acest moment, pe care-l așteptam nu doar eu, ca primar, ci mai ales locuitorii întregii comune. Tot ceea ce s-a făcut este destinat lor și sper să se bucure din plin de toate obiectivele pe care am reușit să le realizăm”, ne-a spus primarul de Tazlău, Constantin Machidon. Cu banii de la UE s-au asfaltat 7 kilometri de drum comunal și, de asemenea, s-a modernizat clădirea în care funcționează căminul cultural. Totodată, s-au achiziționat și instalațiile de lumini și sonorizare, cu care s-a dotat câminul cultural. O altă realizare o constituie construirea unei clădiri noi pentru grădiniță, cea veche fiind demolată. Comuna Tazlău nu va mai avea de-acum înainte probleme pe timp de iarnă, pentru că tot din fondurile europene s-a cumpărat un utilaj multifuncțional, cu ajutorul căruia se vor executa lucrările de întreținere a drumurilor. Primarul Constantin Machidon mai are un motiv de bucurie, în afară de finalizarea proiectului european. „Am fost înștiințat că Guvernul ne-a mai aprobat și fondurile necesare asfaltării drumului care duce până la casa de copii, iar acest lucru va fi o altă mare realizare pentru mine. Cât timp voi ocupa fotoliul de primar, mă voi zbate pentru locuitorii comunei mele și voi încerca să aduc tot mai multe finanțări”. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...