Botoșani. Muncă de Sisif pentru pompieri la un incendiu produs la o stână din Cristești

Pompierii botoșăneni intervin, de mai bine de patru ore, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins peste 200 de baloți de paie, depozitați într-o gospodărie din localitatea Cristești.

Alarma a fost dată puțin după ora 17:00, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești, cu cinci autospeciale de stingere și două utilaje.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că ardea o aproximativ o tonă de furaje, existând pericolul ca flăcările să se extindă la un alt depozit de paie, la mai multe utilaje agricole, la o stână și la o locuință„, a transmis căpitan Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

În acest moment, incendiul este localizat. Pompierii militari și voluntari acționează, în continuare, pentru stingerea tuturor focarelor și înlăturarea efectelor produse. Intervenția este una de durată, având în vedere cantitatea mare de furaje afectată. Misiunea este îngreunată și de vântul puternic, care întreține arderea.

Botoșani. Muncă de Sisif pentru pompieri la un incendiu produs la o stână din Cristești

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită.

Imagini: ISU Botoșani

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora