FOTO. Accident pe E85. Au fost implicate două mașini și un autocar

Actualizare: „Ambele persoane au fost monitorizate și ulterior au refuzat transportul la o unitate spitalicească”, informează ISU Suceava.

Știre inițială: Două persoane au fost rănite, miercuri, 27 mai, într-un accident produs pe E85, în dreptul localității Bunești, județul Suceava, după ce două autoturisme și un autocar au fost implicate într-o coliziune.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2. De asemenea, în sprijin a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, cele două persoane rănite se aflau în autoturisme și au fost preluate de echipajele medicale și paramedicale pentru evaluare și monitorizare.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Foto: ISU Suceava

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...