La școală, cu ajutorul primăriei

elevi

Opt elevi din satul Secu, care învață la Școala Nr. 1 Bicaz și Liceul Teoretic Bicaz au primit 4.152 de lei, pentru a putea merge la școală. Consiliul Local Bicaz a aprobat alocarea acestei sume din bugetul local, dar banii nu acoperă cheltuielile integrale, pe care părinții elevilor trebuie să le suporte. Suma reprezintă doar jumătate din costurile de întreținere în internatul școlar (cazare și masă), și este prevăzută doar pentru 3 luni de zile. Urmează ca, după vacanța de iarnă, aceeași părinți și aceeași copii să se confrunte din nou cu problema banilor. În expunerea de motive, Nicolae Sălăgean, primarul orașului Bicaz a precizat că această sumă de bani trebuie să sprijine elevii, deoarece „nu există mijloc de transport între localitatea Secu și Bicaz, iar localitatea Secu se află într-o zonă defavorizată, unde veniturile locuitorilor provin din propriile lor gospodării și sunt insuficiente pentru susținerea integrală a cheltuielilor de școlarizare”. Costurile pentru întreținerea unui copil la internatul Liceului Teoretic Bicaz sunt de 345 de lei pe lună (masă 330 de lei – cazare 15 lei). (M.T.)

scoala secu bicaz

Autor:

Ultima ora

Primele rezultate la Evaluarea Națională afișate cu o zi mai devreme. Situația în regiunea de Nord Est

Primele rezultate pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a...

Temperaturi extreme, animalele de companie suferă și ele. Sfaturi pentru proprietari

În contextul codului roșu de caniculă, unul care afectează...

Înalt prelat al Bisericii Ortodoxe, înmormântat la Mănăstirea Neamț. Cine a fost episcopul Emilian Crișanul

Episcopul Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a fost...

Un tânăr internat la Secția Psihiatrie din cadrul SJU Piatra Neamț și-a luat viața

Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț...

ANAF recurge la notificarea de alertare a firmelor cu datorii la buget. Ce se stipulează în noul act normativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o...