Iași. O autospecială de poliție a luat foc în mers

O mașină de poliție a luat foc în mers, pe strada Bucium din Iași. S-a întâmplat pe 5 aprilie, în jurul orei 21:00. Cei aflați în trafic la acel moment au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la locul evenimentului au fost direcționate de urgență două echipaje de stingere și un echipaj de primă intervenție și comandă din cadrul ISU Iași. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum. „În urma evenimentului au ars elemente combustibile ale autoturismului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost reprezentată de scurgeri de lichide combustibile”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași.

Evenimentul nedorit este în atenția anchetatorilor. „În seara de 5 aprilie a.c., Secția nr. 5 Poliție Iași a fost sesizată, prin apel 112, de către mai mulți trecători, cu privire la faptul că pe strada Bucium, din municipiul Iași a izbucnit un incendiu la o autospecială de poliție aflată în mers. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Iași care au lichidat incendiul, rezultând doar pagube materiale. Întreaga situație de fapt rămâne în atenția structurilor competente în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, conform IPJ Iași.

FOTO Info Trafic Iași

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Schimbări în lanț în regiunea Nord-Est: noi prefecți în Neamț, Suceava și Vaslui

Guvernul a decis înlocuirea mai multor prefecți din regiunea...

A fost semnat contractul pentru construirea noului Spital Județean Neamț

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa a anunțat astăzi,...

VIDEO-FOTO. Defilare militară și ceremonie de Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Piatra...