Un tânăr din Roman poate spune că a primit o nouă viață, după ce a făcut o manevră hazardată în trafic și a trecut peste semnalele luminoase de la nivelul de trecere cu calea ferată. A apucat să treacă parțial peste șine, moment în care locomotiva de tren anunțată de “Crucea lui Andrei” a trecut în viteză. Numai norocul a făcut ca mașina tânărului să fie doar acroșată, împinsă din spate, astfel încât mai mult autoturismul a avut de suferit.
Tânărul șofer s-a ales doar cu câteva contuzii minore și cu o criză de panică generată de spaima produsă de impactul violent, potrivit informațiilor furnizate de cadrele medicale ajunse la fața locului.
“La data de 3 iulie a.c., ora 21:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 157, la trecerea la nivel cu calea ferată al magistralei CF 500, în afara localității Horia, a avut loc un accident de circulație.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că în timp ce un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Roman, conducea un autoturism, ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată, ar fi efectuat manevra de depășire a două autoturisme oprite la semnalul roșu, și ar fi pătruns pe calea ferată fără a respecta culoarea roșie în funcțiune, moment în care ar fi fost acroșat de către locomotiva trenului accelerat, ce se deplasa pe ruta Suceava-Mangalia.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la o unitate medicală.
Atât conducătorul autoturismului cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscopic rezultatele fiind negative”, a precizat agent principal Maria Andreea Atomei, purtătorul de cuvînt al IPJ Neamț.
Angela Croitoru


