Primăvara pare să-și facă simțită prezența încă de pe acum, deși calendaristic mai avem mai mult de o lună de zile. Ieri, 25 ianuarie, valorile termice s-au menținut mai ridicate decât normalul perioadei în întreaga regiune a Moldovei, dar am avut parte, local și de ceață și burniță.
„Cerul a avut înnorări în primele ore ale zilei și cu totul izolat în sudul Moldovei, s-au semnalat precipitații slabe, sub formă de ploaie și burniță. După-amiaza, cerul s-a mai degajat. Vântul a suflat slab la moderat. Stratul de zăpadă s-a menținut, la stațiile meteorologice de la munte și la ora 20:00, avea valori cuprinse între 5 cm la Poiana Stampei și 77 cm la Ceahlău-Toaca. Noaptea și dimineața, pe alocuri, s-a semnalat ceață. Temperaturile maxime: 4 grade Suceava, Darabani, Cotnari la 10 grade Târgu Ocna; Temperaturile la ora 5:00, duminică, 26 ianuarie: de la -2 grade Rădăuți la 7 grade Negrești, Galați”, precizează meteorologii de la Serviciul Regional de Prognoze Bacău.
Și astăzi se menține ceața în marea majoritate a județelor din regiune, în special seara și dimineața în zona montană. Temperaturile continuă să urce până la 12-13 grade Celsius, cerul va fi variabil. La munte, vântul va sufla în rafale, atingând viteze de până 50-70 de km/oră. Minimele de la noapte vor fi cuprinse între -1 grad și 3 grade Celsius.
Angela Croitoru