Anchetă amplă în cazul a trei membri ai Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Neamț

Trei membri activi ai AJVPS Neamț, se află în centrul unei anchete ample desfășurate de autorități, fiind suspectați de uz de armă și braconaj cinegetic. Aceștia, având atribuții în combaterea braconajului piscicol, sunt acum în atenția legii pentru presupuse activități ilegale în zona lacului Izvorul Muntelui din județul Neamț.

Anchetă amplă în cazul a trei membri ai Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi NeamțPotrivit informațiilor furnizate de IPJ Neamț, în urma investigațiilor efectuate în perioada ianuarie-februarie 2024, mai mulți bărbați cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, din localitățile Bicaz și Tarcău, ar fi fost implicați în pescuit ilegal, cu scopul comercializării peștelui. Aceștia, în calitate de paznici de vânătoare, ar fi efectuat și acțiuni de vânătoare ilegală, împușcând diverse specii de cervide pentru a vinde carnea în cadrul unor evenimente private.

Descinderile efectuate în data de 8 februarie la 5 dintre domiciliile suspecților din Bicaz, Tașca și Tarcău au dus la descoperirea și ridicarea unui impresionant arsenal de probe. Printre acestea se numără aproximativ 100 kg de pește congelat și proaspăt, diverse specii de carne de vânat, trofee de animale sălbatice, fragmente osoase și piei de animale, plase de pescuit, cartușe de armă, precum și echipamente de confecționare a muniției.

Anchetă amplă în cazul a trei membri ai Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi NeamțLa operațiune au participat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz și ai Poliției orașului Bicaz, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Neamț, Serviciului de Ordine Publică Neamț, Serviciului Criminalistic Neamț și al luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Neamț.

Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate întregul context al infracțiunilor și a implicațiilor acestora. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Performanță deosebită – Alexia Şipoş, 3 medalii de aur la Europenele U17 de haltere

În perioada 20-27 august au loc Campionatele Europene U15...

Percheziții în patru județe într-un dosar cu euro falși: 13.100 de euro ar fi fost folosiți la cumpărarea unor mașini

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău au...

Cum funcționează pariurile pe „vecini” la ruletă online?

Ruleta este un joc de noroc care a câștigat...

Neamț. Un tânăr de 17 ani a încercat să fugă de poliție pe un moped

O urmărire cel puțin ciudată a avut loc duminică,...