Femeie lovită de o autoutilitară

Femeie lovită de o autoutilitarăVineri după-amiază, 15 decembrie, o femeie din Secuieni a ajuns în atenția medicilor de la urgență cu mai multe traumatisme. Ea mergea în spatele unei autoutilitare, pe șosea, așa cum este obiceiul în sate, când șoferul a început să dea cu spatele fără să verifice cu prea mare atenție oglinzile.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Bacău, conducea o autoutilitară, pe strada Principală, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unei manevre de mers înapoi și ar fi surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 72 de ani, din Secuieni, care se deplasa în spatele autoutilitarei.

Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Neamț.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...

Foto. Noile prețuri la stațiile PECO din Târgu-Neamț, de astăzi, 1 iulie

La 1 iulie a expirat ordonanța care prevedea plafonarea...