Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane a avut loc pe 2 iulie în localitatea Grozăvești din comuna Hangu. Forțele de intervenție au fost alertate prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 11:50. S-a anunțat că un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, iar o persoană a rămas încarcerată. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului,  SAJ și IPJ.

„Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că în autoturismul răsturnat pe cupolă se afla doar conducătorul auto, încarcerat. Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei, salvatorii au acționat pentru scoaterea victimei în condiții de siguranță. Victima, un bărbat în vârstă de 71 de ani, conștientă și cu politraumatisme, a fost preluată de echipajul SAJ și ulterior transportată la spital”, anunță ISU Neamț.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească modul de producere a accidentului și condițiile a avut loc.

FOTO ISU Neamț

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...