Piatra-Neamţ: Interes şi lipsă de interes la şedinţele de consiliu local. Cine este lider la absențe nemotivate?

Piatra-Neamţ: Interes şi lipsă de interes la şedinţele de consiliu local. Cine este lider la absențe nemotivate?În unele şedinţe ale Consiliului Local Piatra-Neamţ lipsesc dezbaterile cu desăvârşire, se votează şi doar atât, în altele se ajunge la scandal, în timp ce unii înţeleg să ducă discuţiile/dezbaterile în social-media, pe Facebook.

Dincolo de acest aspect, un lucru important este seriozitatea cu care aleşii locali pietreni tratează și onorează calitatea de ales local. Pornind de la cel mai simplu lucru, prezenţa la aceste şedinţe, care sunt, până la urmă principalul scop pentru care au primit voturi.

Piatra-Neamţ: Interes şi lipsă de interes la şedinţele de consiliu local. Cine este lider la absențe nemotivate?La o primă evaluare strict scriptică, pentru primele şase luni din acest an, pe lângă PMP-istul Bogdan Gavrilescu, care a lipsit, motivat medical, de la 8 şedinţe şi a mai bifat o absenţă nemotivată, lideră la absențe este Florentina Luca Moise. Lider al grupului consilierilor locali al PSD, ea pare a nu mai face faţă activităţii de ales local din perspectiva sau din cauza activităţii derulate ca inspector general şcolar. În dreptul ei sunt sunt contabilizate 5 absenţe nemotivate alături de una motivată, ceea ce e extrem de mult pentru cineva care pretinde că se bate pentru lucruri bune în oraș. Dacă mai adăugăm și prezența formală în alte ședințe imaginea nu este deloc onorantă pentru lidera de grup a PSD-ului pietrean.

Un alt social democrat, avocatul Liviu Florescu Purcariu, a lipsit nemotivat de la patru şedinţe, PMP-istul George Apetrei a bifat şi el trei absenţe. Trei consilieri au lipsit fără adeverinţă medicală de la câte două şedinţe: Alexandru Constantin Asandei (USR -PLUS), Marius Gruia Novac (PSD) şi Adrian Grigoraş (ALDE). Câte o absenţă nemotivată au avut avocata Alina Mihaela Tatomir (PMP) şi scriitorul Adrian Alui Gheorghe (PNL).

La nivel de partide, lider detașat este PSD, cu 11 absențe nemotivate.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 15, în județul Neamț

Începând de astăzi, 22 aprilie, au început lucrările de...

În Regiunea de Nord -Est, vremea continuă să fie rece dimineața și seara

Deși în marea majoritate a țării meteorologii anunță o...

Comunicat de presă. PNL Neamț: „Responsabilitate pentru România: Alegem dezvoltarea, nu criza!”

În urma ședințelor cu liderii filialelor județene PNL, cu...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 15, în județul Neamț

Începând de astăzi, 22 aprilie, au început lucrările de...

În Regiunea de Nord -Est, vremea continuă să fie rece dimineața și seara

Deși în marea majoritate a țării meteorologii anunță o...

Groapă adâncă de 10 metri descoperită pe un teren agricol din Dochia. Ce spun autoritățile

Actualizare: „Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate...

Începe procesul unei grupări specializată în trafic de droguri

Procurorii DIICOT Neamț au finalizat urmărirea penală și au...