Știre actualizată. Necazuri de la vremea rea, intervenție la limită pentru o proaspătă mămică

Actualizare: Tânăra mămică din Ruginoasa, în vârstă de 23 de ani, este la cea de-a treia naştere. A născut acasă, la termen, fiind asistată de personalul de la ambulanţă şi apoi transportată la Spitalul Roman.

Atât mama, cât şi nou născutul, un băiețel în greutate de 3 kg şi 150 de grame sunt în stare bună, internaţi post naştere, potrivit informaţiilor oferite de Laura Andreea Trifan, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale romaşcane.

Știre inițială: Iarna a revenit pe neașteptate la început de aprilie, iar zăpada și vântul au creat probleme. De vremea rea a fost surprinsă și o tânără gravidă din Ruginoasa, căreia i-a venit sorocul și trebuia să ajungă la spital. O ambulanță escortată de ISU a ajuns la timp pentru a asista nașterea, iar pruncul și mama au ajuns cu bine la spital. “Misiune sprijin echipaj B2 SAJ pentru preluarea unei paciente însărcinată în luna a 9-a, din localitatea Ruginoasa, care necesita transportul la spital. La locul intervenției s-a deplasat o autospecială FRAP cu 4 subofițeri din cadrul Detașamentului de pompieri Roman și echipaj C2 cu medic de la SAJ cu incubator pentru preluarea copilului nou născut și a-l transporta la Spitalul municipal Roman“, conform ISU Neamț.

O altă intervenție a fost la un autoturism împotmolit în zăpadă pe DJ 157 H, cu două persoane care voiau să se deplaseze din Dănești, comuna Girov în localitatea Dochia. Militarii au venit și în sprijinul unei ambulanțe ce transporta o persoană de la spital, spre domiciliu, la Moreni, comuna Văleni.

Un alt autoturism s-a înzăpezit pe DJ 159, iar o persoană care se deplasa de la Izvoare, Bahna, către Filipești, Bacău, a avut evoie de ajutor, iar un microbuz în care era doar șoferul a rămas pe blocat pe DJ 158 Secuieni – Moldoveni. S-a mai intervenit pentru deblocarea unor mașini rămase în zăpadă în Grumazești, Valea Ursului, Trifești, Tupilați, Podoleni, Bodesti, Boghicea,  Margineni, Secuieni, Dochia, Făurei, Brusturi, Dulcești, Ștefan cel Mare, Moldoveni.

(G.S.)

VIDEO / FOTO: Instituția Prefectului și ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Un tânăr internat la Secția Psihiatrie din cadrul SJU Piatra Neamț și-a luat viața

Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț...

ANAF recurge la notificarea de alertare a firmelor cu datorii la buget. Ce se stipulează în noul act normativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o...

Șoferițe implicate în accidente care puteau fi evitate. Alcoolemia descoperită la una dintre ele

Două șoferițe au fost protagonistele a tot atâtea incidente...

Căutările persoanei dispărute în Lacul Izvorul Muntelui, suspendate temporar din cauza caniculei

Operațiunile de căutare a persoanei căzute în Lacul Izvorul...