Vigilență salvatoare la Piatra Neamţ

Două femei, mamă și fiică, sunt acum în afara oricărui pericol și beneficiază de ajutor medical specializat, vigilența unei vecine fiind salvatoare. Aceasta din urmă a alertat astăzi, 11 noiembrie, serviciile de urgență, prin apel la numărul unic 112, după ce vecinele nu au mai dat nici un semn de viață. Atunci a fost fost solicitați pompierii pentru a debloca ușa de la apartamentul situat într-un bloc de locuințe de pe Bulevardul Traian în municipiul Piatra Neamț.

Vigilență salvatoare la Piatra NeamţLa locul anunțat de apelant s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA). “Pompierii, cu ajutorul scării culisabile, au intrat printr-o fereastră în apartamentul situat la primul etaj. În interiorul apartamentului au fost găsite două femei, dintre care una în stare de semconștiență. Ambele femei, în vârstă de 55 și 94 de ani, au fost preluate de echipajele SMURD și transportate la UPU Piatra Neamț“, a transmis ISU Neamț. Din primele date se pare că mama era semiconștientă din cauza vârstei înaintate și a afecțiunilor de care suferă, în timp ce fiica este cunoscută cu afecțiuni psihice. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...