PNL Neamț: ”În cazul Luțca, PSD și Ionel Arsene aleg indiferența în locul soluțiilor concrete propuse de PNL Neamț”

PNL Neamț: ”În cazul Luțca, PSD și Ionel Arsene aleg indiferența în locul soluțiilor concrete propuse de PNL Neamț”Ignoranță, sfidare, rea voință. Așa s-ar putea eticheta, în doar câteva cuvinte, refuzul lui Ionel Arsene de a pune pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean cele două proiecte de hotărâre ale PNL Neamț pentru construcția unui pod temporar și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un pod permanent la Luțca, a cărui construcție ar urma să fie asigurată de Guvernul României.

Refuzul constituie și o gravă încălcare a Codului Administrativ care prevede foarte clar că toți consilierii locali și grupurile politice reprezentate în consiliile județene pot depune proiecte de hotărâre, ce urmează a fi supuse dezbaterii plenului.

În aceste condiții, circa 20.000 de nemțeni din Luțca și comunele învecinate,  printre care se află și numeroși elevi, vor trebui să suporte, în continuare, calvarul deplasărilor de câte 20 de kilometri, în prag de iarnă.

”În locul soluțiilor concrete propuse de PNL Neamț, Ionel Arsene și PSD aleg indiferența. Sfidarea lui Ionel Arsene și a celor care conduc PSD Neamț este evidentă. Sunt oameni care preferă să cheltuie bani, deloc puțini, pentru festivități, chermeze publice, porți de intrare faraonice sau birouri megalomanice, neluând în seamă adevăratele drame care se petrec în județul Neamț, așa cum este cazul Luțca, deși Consiliul Județean Neamț este principalul vinovat de acest dezastru.

Bătaia de joc a PSD Neamț se manifestă și prin faptul că ședințele Consiliului Județean sunt organizate on-line, pentru a-l proteja pe Ionel Arsene care de luni bune s-a mutat în București, cu tot cu autoturismul de lux, proprietate a instituției. Aproape zilnic, un șofer face naveta București – Piatra Neamț pentru a-i duce lui Arsene acte la semnat. De altfel, și unii salariați din conducerea Consiliului Județean Neamț fac la rândul lor naveta pentru a-și lua indicațiile de la cel care a uitat definitiv să mai treacă prin județul Neamț. Este intolerabil, incalificabil”, a precizat George Lazăr, președintele PNL Neamț.

Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Instituția Prefectului ar trebui să se autosesizeze cu privire la lungul șir de ilegalități. Din păcate și această instituție nu este altceva decât un apendice al PSD Neamț, iar prefectul PSD Adrian Niță, el însuși un om cu multe probleme la granița penalului, ascultă orbește de șeful său Ionel Arsene.

Până când lucrurile vor reintra în normal, consilierii județeni ai PNL se vor abține de la toate proiectele de hotărâre inițiate de Ionel Arsene. Este un semnal alarmă cu privire la ilegalitățile flagrante care se comit la Consiliul Județean Neamț, iar prin această atitudine consilierii județeni se delimitează în mod clar de acțiunile lui Ionel Arsene și ale PSD Neamț.

Biroul de presă al PNL Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Două persoane au rămas încarcerate după un accident la Podu Iloaiei

Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident...

FOTO. Un bărbat de 90 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu devastator

Un bărbat și-a pierdut viața după ce flăcările i-au...

Foto-video. „Alege viața!” – Simularea unui accident cu victimă motociclist

În cadrul campaniei de conștientizare "Alege viața", desfășurat duminică, 14 iunie 2026, la Piatra-Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț împreună cu reprezentanți ai cluburilor moto din județul Neamț au prezentat, pe șoseaua de vizavi de parcul central, o simulare a unui accident de circulație cu o victimă motociclist.