A ars o casă părăsită din comuna Ion Creangă

A ars o casă părăsită din comuna Ion CreangăAstăzi, 26 iulie, o casă bătrânească părăsită din satul Averești, comuna Ion Creangă a ars aproape în totalitate de la o scânteie produsă de un scurt circuit la rețeaua electrică foarte veche.

În momentul în care au ajuns pompierii romașcani, cu două autospeciale de stingere și voluntari din localitate, incendiul se manifesta generalizat la întreaga casă și exista pericolul propagării la niște magazii din apropiere.

Forțele de intervenție au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite.

Nu au fost victime, casa nemaifiind locuită de foarte mult timp.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...

VIDEO. O discuție cu mastrul Florin Piersic la Piatra Fest 2026

Vizita făcută de Florin Piersic la Piatra Neamț pentru...