Eugen Țapu – Nazare, PNL Neamț: ”PSD, scandalagiul politicii românești”

Eugen Țapu – Nazare, PNL Neamț: ”PSD, scandalagiul politicii românești”Incapabil de reformă internă, cu o credibilitate din ce în ce mai scăzută în rândul românilor, PSD continuă să joace același rol de scandalagiu al politicii românești, cu declarații la limita trivialității, limbaj suburban, greu digerabil. Nici după două rânduri de alegeri în care a pierdut tot ce putea pierde, PSD nu înțelege că a face politică înseamnă proiecte, programe, viziune de dezvoltare.

Însă, cea mai josnică formă de exprimare în spațiul public a PSD o reprezintă răspândirea de știri false, cu speranța că va stârni panică și-și va recâștiga un electorat pe care mult prea multă vreme l-a ținut captiv, dar care astăzi și-a schimbat orientarea.

Iar ca lucrurile să fie clare, în calitate de vicepreședinte al Grupului PNL din Senat, le reamintesc celor de la PSD că PNL nu taie nici pensii și nici salarii. PNL a alocat bugete mai mari domeniilor  Educație și Sănătăte, decât în 2019, iar salariile profesorilor au fost majorate de la 1 ianuarie, așa cum a fost majorat și salariul minim de la  2.080 lei la 2.230 de lei. Tot PNL este partidul care a inițiat un amplu program de stopare a tăierilor de păduri, prin extinderea rețelelor de gaze în casele românilor, tot PNL este cel care a scăzut prețul carburanților la pompă și tot PNL este partidul care a eliminat supraimpozitarea contractelor de muncă part-time.

În domeniul infrastructurii rutiere, Moldova nu a beneficiat de nicio atenție substanțială din partea ministrului Răzvan Cuc. Da, au lăsat Moldova de izbeliște iar astăzi PNL repară. Drumul expres Piatra Neamț – Bacău devine o certitudine, prin semnarea contractului pentru studiu de fezabilitate, la fel ca și autostrada A13 Brașov – Bacău. Și în ceea ce privește Autostrada Unirii există asigurată finanțare, deși ani de-a rândul PSD a refuzat să acceseze fonduri. PNL va continua finanțările prin PNDL, dar  nu va accepta ca banii publici să ajungă în buzunarele unor apropiați ai PSD.

Sunt realități pe care oricât de mult ar vrea PSD să le eludeze, nu reușește. De aici și neputința exprimată prin răspândirea de știri false.

Eugen Țapu Nazare

Vicelider al Grupului PNL din Senat

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Incendiu devastator în localitatea Mușenița

Un puternic incendiu a afectat gospodăria unui sătean din...

Iași. Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o râpă

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Muncelu...

Suceava. O mamă și cele două fiice au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu un scuter

Un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc,...

Suceava. Un tânăr de 23 de ani a murit electrocutat

O tragedie cumplită a avut loc, duminică, 5 iulie...

Atenționare imediată de furtună în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Serviciului regional de prognoză a Vremii Bacău au...