Cursuri de engleză la Biblioteca „Kirileanu”

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț anunţă organizarea a două cursuri de limba engleză, nivel începător și nivel intermediar, în perioada 15 octombrie 2019-5 februarie 2020. Cursurile, realizate în parteneriat cu Asociația Culturală „Valea Bistriței” Piatra-Neamț, se adresează persoanelor tinere și adulte și sunt susținute de profesoara Doina-Cecilia Iordăchescu.

Cursuri de engleză la Biblioteca "Kirileanu"Fiecare curs are o durată de 36 de ore, se desfășoară bisăptămânal, pe parcursul a 24 de ședințe de câte 90 de minute, conform următorului program: cursul de limba engleză – nivel începător (21 octombrie 2019-5 februarie 2020) are loc în zilele de luni și miercuri, după-amiaza, în intervalul orar 17.00-18.30, iar cursul de limba engleză – nivel intermediar (15 octombrie 2019-30 ianuarie 2020) se va desfășura în zilele de marți și joi, dimineața, în intervalul orar 10.30-12.00.

Cursuri de engleză la Biblioteca "Kirileanu"Înscrierea la cursuri se realizează în perioada 9-21 octombrie 2019 la Filiala de Carte Străină a Bibliotecii Județene (Bulevardul Republicii nr. 17). Prețul unui curs este de 226 lei/persoană, din care 220 lei se achită Asociației Culturale „Valea Bistriței“ Piatra Neamț pentru plata lectorului, iar suma de 6 lei se achită Bibliotecii Județene și reprezintă taxa pentru materialele necesare desfășurării cursurilor. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț Afaceri oneroase cu lemn. Două TIR-uri au fost sechestrate de anchetatori

În domeniul exploatării lemnului unii dintre cei implicați își...

VIDEO-FOTO. Maestrul Florin Piersic primește o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

Evenimentul zilei la Piatra Fest 2026: maestrul Florin Piersic...

Neamț O casă din Pipirig a ars în totalitate. Agoniseala de-o viață s-a transformat în scrum

Un scurtcircuit electric cauzat de un conductor electric defect...