HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020

Consilierii locali pietreni vor dezbate, în şedinţa ordinară de miercuri, 24 aprilie, majorarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a limitelor amenzilor, cu 4,6%, începând cu anul 2020. Decizia este motivată de necesitatea recuperării „decalajului generat de rata inflaţiei înregistrată în anul 2018, comunicată de către Institutul Naţional de Statistică”.

HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020„Referitor la indexarea impozitelor şi taxelor locale, art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precizează: «(1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. (2) Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor». Precizăm faptul că, până la sfârşitul anului 2019, se va iniţia un nou proiect de hotărâre, prin care se vor stabili impozitele şi taxele locale aferente anului 2020 (cuantum, modalitate de calcul, facilităţi), urmând ca, la stabilirea cuantumului acestora, să se ţină cont de această indexare. De asemenea, reamintim că indexarea impozitelor şi taxelor locale cu rata inflaţiei este o obligaţie legală a autorităţii deliberative”, se precizează în referatul de aprobare ataşat proiectului de HCL.

Primăria Piatra Neamţ oferă şi tabele cu valoarea estimativă a taxelor şi impozitelor locale începând cu anul 2020:

HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020 HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020 HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020 HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020 HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020 HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020 HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020 HCL în dezbatere: Majorarea taxelor locale cu 4,6% din 2020(M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Furtunile au făcut ravagii în Botoșani și Suceava. Case și gospodării au fost inundate

Efectele codului roșu de furtuni emis pentru județele Botoșani...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...