Accident de muncă la fabrica de lactate din Bicaz

Accident de muncă la fabrica de lactate din BicazO femeie, în vârstă de 47 de ani, din Bicaz, a căzut pe beton în timp ce ștergea geamurile la firma la care lucrează. Incidentul s-a produs vineri, 19 aprilie, cu puțin înainte de ora 12:00 și a fost anunțat la 112. Un echipaj de la substația Bicaz a Serviciului de Ambulanță Neamț a ajuns imediat la locul solicitării și „a preluat pacienta, policontuzionată prin cădere de la înălțime, care a fost predată la CPU al Spitalului Orășenesc Bicaz, iar ulterior a fost transferată la UPU Piatra Neamț”, potrivit asistentei șefe Luminița Rozoschi, din cadrul SAJ Neamț. Conducerea fabricii de lactate, la care femeia este angajată ca operator produse lactate, a anunțat în aceeași zi accidentul de muncă. „Este un accident cu incapacitate temporară de muncă, cercetarea o face angajatorul și la final transmite concluzia la noi”, declară juristul Ioan Popescu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț. Comisia de cercetare va stabili persoanele responsabile de producerea accidentului. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Atenție șoferi! Acțiune în sistem RELEU a Poliției pe DN2

Un week-end ocupat pentru forțele Poliției Neamț. După ce...

Absolvenții de gimnaziu intră mâine în focul Evaluării Naționale

Câteva zeci de mii de absolvenți de școli gimnaziale...

Imagini de la Tărâmul Copiilor din Piatra Neamț

Actualizare: În ciuda căldurii, sute de oameni s-au adunat...

FOTO. Iași. Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident

În cursul zilei de astăzi, 21 iunie, un accident...