Avertisment de la poliție: șoferii prinși beți în trafic se ”trezesc” la arest

”Având în vedere că în această săptămână, 4 persoane au fost reţinute pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii nemţeni reamintesc cetăţenilor că nu vor tolera astfel de fapte, cu un grad ridicat de pericol social, continuând să fie fermi în aplicarea legii”, avertizează public Poliția Neamț .

Ultimul exemplu de șofer reținut datează de pe 15 noiembrie. Un tânăr de 29 de ani, din Agapia, s-a urcat beat la volan și a reușit să lovească un atelaj hipo, care circula în fața sa, pe DN 15 C, în localitatea Bălțătești, și la un moment dat a virat spre stânga.

În urma impactului a rezultat accidentarea căruțașului – un bărbat de 31 de ani -, cât şi a unui pasager din atelaj, un bărbat de 35 de ani, din Bălţăteşti.

”Ambii participanţi la trafic au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,05 mg/l pentru conducătorul auto şi de 0,87 mg/l pentru conducătorul atelajului”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul BIroului de presă al Poliției Neamț. ”În cauză au fost demarate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Accidentul s-a petrecut în ziua de 14 noiembrie, iar a doua zi, polițiștii au primit rezultatele analizelor probelor de sânge, ocazie cu care au aflat că șoferul avea o îmbibaţie alcoolică de 2,60 gr/l alcool pur în sânge, fapt pentru care faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Astăzi, el va fi prezentat parchetului, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Nu doar reținerea pentru 24 de ore ar trebui să-i determine pe șoferi să nu mai consume alcool înainte de a se urca la volan, ci și faptul că pentru asemenea infracțiuni instanțele pronunță, de regulă, pedepse cu executare.

C.M.

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...