O mașină de Bacău s-a zdrobit de un copac la Felești

O mașină de Bacău s-a zdrobit de un copac la FeleștiUn tânăr de 20 de ani, din Bacău, a fost rănit grav, în seara de 5 martie, într-un accident petrecut pe DN 15 D, în afara localității Trifești, la Felești. După cum aveau să stabilească polițiștii, accidentul a avut drept cauză viteza neadaptată la condițiile de drum. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției, iar autoturismul a pătruns pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un pom. În urma impactului, tânărul a suferit mai multe traumatisme, a fost preluat de o ambulanță, transportat la spitalul din Roman și apoi transferat la Iași. Polițiștii au întocmit un dosar penal în cauză, pentru vătămare corporală din culpă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...

Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna...