Acasă SOCIAL Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect, a condus la aprinderea în mers a unui autoturism, pe strada Trei Fântâni în municipiul Iași.Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

La locul solicitării au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași. Deși la fața locului au ajuns 13 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA)aceștia nu au reușit decât să prevină extinderea focului la celelalte mașini. Din autoturism nu a mai rămas aproape nimic, după cum se poate vedea în imagini.Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul autoturismului, cu flacără deschisă și degajări mari de fum. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru împiedicarea propagării acestuia la alte autovehicule sau bunuri aflate în apropiere.Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

În urma incendiului, autoturismul a fost distrus în totalitate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric produs la un conductor defect sau cu izolația deteriorată”, a trsnsmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.

Foto: ISU Iași

Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here