Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna iunie, iar cei care au ales plata drepturilor bănești prin intermediul factorilor poștali trebuie să știe că livrarea începe din data de 2. Prima zi a lunii este nelucrătoare prin lege pentru că sunt Rusaliile, dar pe 1 Iunie se marchează și Ziua Internațională a Copilului. Conform calendarului aprobat de Casa Națională de Pensii, plata drepturilor prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română se încheie în fiecare lună la data de 15.

bani pensie„Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată”, anunță Casa Națională de Pensii.

Plățile pentru cei care au ales să încaseze pensia pe card, se fac la timp, iar banii pot fi ridicați de la bancomate cu începere din data de 12 iunie. De regulă, pensiile pe card sunt transferate în jurul datei de 12 a fiecărei luni. Dacă ziua respectivă cade în weekend sau într-o zi nelucrătoare, viramentele pot apărea cu o ușoară întârziere, în următoarea zi lucrătoare. Dar, în iunie, 12 este într-o zi de vineri.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...