Control la „ruși”, 3.600 de țigarete confiscate

Polițiștii de la Biroul de Ordine Publică Piatra-Neamţ, sprijiniţi de Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău şi de jandarmi din cadrul IJJ Neamţ, însoţiţi de lucrători ai Poliţiei Locale Piatra-Neamţ, au acţionat în Piaţa Centrală, în ziua de 5 martie, pe linia combaterii contrabandei cu ţigări. Au fost vizate zonele în care au tarabe comercianții din Republica Moldova, mulți dintre ei având printre mărfuri și țigări de contrabandă. În total au fost confiscate peste 3.600 de ţigarete, iar 4 persoane sunt cercetate pentru contrabandă.

„Astfel, la standul gestionat de o femeie de 35 de ani, domiciliată în Piatra Neamţ, poliţiştii au găsit 1.320 de ţigarete. De asemenea, la standul unei alte femei, tot de 35 de ani, din Negreşti, au fost găsite 1.400 de ţigarete provenite din contrabandă. Şi asupra unui tânăr de 20 de ani, domiciliat în Săvineşti, au fost găsite 520 de ţigarete, iar la o femeie de 50 de ani, domiciliată în Roznov, 400 de țigarete, tot fără forme legale”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Deși au domiciliul în județul Neamț, toți cei 4 sunt, de fapt, cetățeni moldoveni.  Pe numele lor au fost deschise dosare penale pentru contrabandă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...