Mihnea Bâlici pleacă la Rotterdam, la Olimpiada Internaţională de Filosofie

Elevul Mihnea Bâlici (clasa a XII-a), de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamț, situat pe locul întâi la etapa națională a Olimpiadei de Filosofie, a fost selecționat în lotul care va participa la Olimpiada Internațională, programată la sfârşitul lunii mai, la Rotterdam în Olanda. Selecția s-a realizat pe baza unui test de limbă de circulaţie internaţională, la care au participat toți elevii premianţi la etapa naţională (locurile I, II şi III).

Mihnea Bâlici pleacă la Rotterdam, la Olimpiada Internaţională de FilosofieLa faza finală a Olimpiadei Naționale de Științe Socio-Umane (Filosofie), desfășurată între 25 și 27 aprilie, la Deva, Mihnea Bâlici (prof. Ecaterina Florina Romașcu) a fost notat cu 9,30. El este născut în anul 1998 și reprezintă deja un nume de perspectivă în poezia românească. (Ana MOISE; FOTO: Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora