Pretransferuri consimțite în învățământul preuniversitar în Neamț

Pretransferuri consimțite în învățământul preuniversitar în NeamțMarți, 25 aprilie, la sediul Inspectoratului Școlar Neamț vor fi soluționate cele104 de cereri de pretransfer consimțit la nivelul unităților de învățământ preuniversitar la cerere a personalului didactic titular. Ședința va fi publică și va începe la ora 9, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț.

„Avem 1.226 de posturi, din care 279 sunt posturi rezervate, iar 947 sunt posturi vacante. Ele sunt complete sau incomplete în funcție de specificul disciplinei. 104 candidați și-au depus dosar de pretransfer la ISJ Neamț. Candidații sunt titulari din județul Neamț dar avem și titulari din alte județe care au obținut acord de pretransfer la o unitate de învățământ din Neamț. Repartizarea se realizează numai pe posturi vacante în aceeași funcție didactică sau într-o altă funcție didactică potrivit specializărilor dobândite prin studii”, a declarat  Cristinel Secară, inspector pentru managementul resurselor umane la ISJ Neamț.

„Fiind şedinţă publică, monitorizată direct de reprezentanți ai ministerului, asigură un plus de siguranță și corectitudine”, a spus și prof. Viorel Stan, inspectorul școlar general al ISJ Neamț.

Unul dintre cei interesați de pretransferuri este și inspectorul general adjunct Ioan Milea care și-a depus dosarul pentru a ocupa un post de consilier școlar la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Neamț. (Ana MOISE)

http://www.isjneamt.ro/site/wp-content/uploads/2017/04/Nr.-3673-2017.pdf

Transferuri consimțite în învățământul preuniversitar în Neamț

 

Marți, 25 aprilie, la sediul Inspectoratului Școlar Neamț vor fi soluționate cele104 de cereri de pretransfer consimțit la nivelul unităților de învățământ preuniversita,r la cerere a personalului didactic titular. Ședința va fi publică și va începe la ora 9, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț.

„Avem 1.226 de posturi, din care 279 sunt posturi rezervate, iar 947 sunt posturi vacante. Ele sunt complete sau incomplete în funcție de specificul disciplinei. 104 candidați și-au depus dosar de pretransfer la ISJ Neamț. Candidații sunt titulari din județul Neamț dar avem și titulari din alte județe care au obținut acord de pretransfer la o unitate de învățământ din Neamț. Repartizarea se realizează numai pe posturi vacante în aceeași funcție didactică sau într-o altă funcție didactică potrivit specializărilor dobândite prin studii”, a declarat profesorul Cristinel Secară, inspector pentru managementul resurselor umane la ISJ Neamț.

„Fiind şedinţă publică, monitorizată direct de reprezentanți ai ministerului, asigură un plus de siguranță și corectitudine”, a spus și prof. Viorel Stan, inspectorul școlar general al ISJ Neamț.

Unul dintre cei interesați de pretransferuri este și inspectorul general adjunct Ioan Milea care și-a depus dosarul pentru a ocupa un post de consilier școlar la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Neamț. (Ana MOISE)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident cu trei mașini la Podoleni: trei persoane au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate trei...

Ceremonie militară dedicată Zilei Eroilor

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Eroilor....

FOTO. Promenada Bistriței din Bacău se deschide pe 15 iunie. Investiție de 11 milioane de lei

Un nou spațiu de promenadă pentru pietoni și bicicliști...

Botoșani. Trei case și o anexă au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu violent a izbucnit în după-amiaza zilei de...