Târgu-Neamț: Se închid fabrici, dispar locuri de muncă!

O fabrică de prelucrare a lemnului din Târgu Neamţ, cu tradiție pe piața de profil, și-a închis recent porțile, iar cei 36 de angajați vor intra în șomaj. Administratorul fabricii, cunoscutul om de afaceri Constantin Boroianu, ne-a oferit câteva explicaţii: “Au început să scadă comenzile cu firma din Franța cu care aveam contract și de aici au început problemele financiare. Am înțeles că au intrat și ei în insolvență. Dacă la început am avut aproape 90 de angajați, în ultimii ani am rămas cu 36. Îmi pare mai mult rău de acești oameni, cărora nu le mai pot asigura un loc de muncă și vor intra în șomaj. Probabil, voi scoate la vânzare halele și terenul. Am câteva oferte”.
Târgu-Neamț: Se închid fabrici, dispar locuri de muncă!
Fabrica Boroianu
“Este regretabil pentru oraș și pentru muncitorii de la fabrica domnului Boroianu. Însă, am motive să fiu optimist că acea fabrică își va găsi o altă destinație, care să ofere mai multe locuri de muncă. Sunt în tratative cu o fabrică de piese pentru frigidere, care vrea să vină la Târgu-Neamț și care va oferi aproximativ 500 de locuri de muncă. Nu pot să vă dau numele fabricii, pentru că cei din conducerea fabricii m-au rugat să nu le divulg numele până nu este ceva oficial. Oricum, îmi doresc să aduc la Târgu-Neamț un investitor care să facă producție, nu comerț. Am înțeles că Dedeman și Kaufland ar dori să cumpere terenul și halele fabricii domnului Boroianu. De aceea mă gândesc la un parteneriat public-privat între primăria orașului și domnul Boroianu, pentru a reuși să aducem fabrica de asamblări piese pentru frigidere la Târgu-Neamț”, a declarat şi primarul Daniel Harpa.
Târgu-Neamț: Se închid fabrici, dispar locuri de muncă!
Moda Elissa
O altă fabrică din oraș care va concedia 20 de persoane este Moda Elissa. Conducerea fabricii de confecții textile a dat deja preaviz de încetare a contractului de muncă celor 20 de angajați din totalul de 300. Fabrica a fost înființată în anul 1997. Contactată pentru un punct de vedere, conducerea fabricii nu a dorit să ne ofere nicio declarație. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Atenționare cod galben de caniculă în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod...

Vaslui. Flagrant cu droguri – un tânăr a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani a fost reținut...

Atenționare cod galben de caniculă în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod...

Trei federații sindicale din învățământ protestează joi la Palatul Parlamentului. Cer eliminarea măsurilor „anti-educație”

Trei dintre cele mai mari federații sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER" – organizează joi, 25 iunie 2026, un protest în fața Palatului Parlamentului, începând cu ora 11:00.