Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț au solicitat instanței de judecată prelungirea arestării preventive pentru Vlad Verdeș, de 22 de ani, acuzat că și-a ucis tatăl, polițistul Ciprian Verdeș (amănunte aici și aici). În ședința din 24 iunie s-a hotărât menținerea privării de libertate pentru următoarele 30 de zile, până la finalul lunii iulie.

Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț în dosarul nr. 91/118/P/2026. Dispune prelungirea măsurii arestării preventivă pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 02.07.2026, și până la data de 31.07.2026, inclusiv, a inculpatului VVM, pentru săvârșirea infracțiunilor de: – omor calificat (în forma violenței în familie), faptă prev. și ped. de art. 199 alin. (1) C. pen., cu trimitere la art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., – tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (2) și (3) din Codul penal și – portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (1) lit. a) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, dispusă prin încheierea nr. 339/U din data de 2.06.2026, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul penal nr. 1089 /103/2026”, conform Tribunalului neamț. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore la Curtea de Apel Bacaău..

Crima care a șocat opinia publică a avut loc pe 1 iunie, în zi de mare sărbătoare religioasă, Rusaliile, și Ziua Copilului. Agresiunea a avut loc în centrul orașului, în prezența mai multor persoane, înainte de lăsarea întunericului. Pe fondul unor tensiuni familiale mai vechi Vlad Verdeș i-a solicitat tatălui, prin interfon, să coboare în fața blocului, moment în care l-a lovit repetat cu un cuțit cu care venise de la București. Victima a fost luată prin surprindere, nu a putut reacționa, și s-a stins din viață la scurt timp de la atac (amănunte aici și aici ).

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora