Un bărbat, de 37 de ani, din judeţul Suceava, a fost prins de poliţiştii din comuna Secuieni cu maşina burduşită de ţigări. Bărbatul a fost oprit în trafic, în după-amiaza de 16 decembrie, în timp ce rula pe DN 2. „La controlul efectuat, polițiștii au găsit în interiorul autoturismului 349 cartușe cu țigarete de proveniență Republica Moldova și 144 cartușe de proveniență Ucraina, care nu prezentau banderole de marcaj sau timbre fiscale. Întreaga cantitate de țigarete, respectiv 98.600 de bucăţi, a fost ridicată în vederea confiscării, iar conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă”, a precizat comisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al Poliţiei Neamţ. În această perioadă poliţiştii au intensificat acţiunile de control în trafic, pentru identificarea celor care transportă nu doar ţigări de contrabandă, ci şi articole pirotehnice interzise prin lege sau brăduţi bine „împachetaţi” astfel încât să nu poată fi văzuţi şi să ocupe cât mai puţin spaţiu. (C.M.)

Contrabandist din Suceava prins în Neamţ
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


