Notarul dispărut, căutat cu scafandrii în golful de la Buhalniţa

isu scafandru 01Lidia Vieru, notarul public din judeţul Iaşi a cărui maşină a fost găsită, în această dimineaţă (22 iunie), la Buhalniţa, este căutată de scafandrii ISU Neamţ. Şansele ca trupul femeii să fie găsit sunt, însă, destul de mici având în vedere că lacul este extrem de tulbure şi vizibilitatea redusă. În plus, scafandrii fac, deocamdată, scufundări doar în golful de la Buhalniţa, unde apa are o adâncime de 14-15 metri, dar imediat după ieşirea din golf, adâncimea lacului este de circa 40 de metri. „Misiunea de căutare este executată de 3 scafandri şi de 4 pompieri de la Garda 2 Poiana Teiului, cu o barcă pneumatică”, a precizat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „În zonă s-a deplasat, de asemenea şi o ambulanţă SMURD”. În mod normal, dacă apa este tulbure şi plină de gunoaie, scafandrii se scufundă numai dacă au certitudinea că trupul a fost localizat cu sonarul. Şi apoi încep căutările pe fundul apei, folosind un dispozitiv numit reel, pentru manevrarea căruia este obligatoriu să fie doi scafandri: unul stă în punct fix, iar celălalt face căutări pe o rază stabilită, care este mărită din timp în timp cu ajutorul dispozitivului. Peste toate, însă, nu există nicio certitudine că Lidia Vieru s-a aruncat în lac în locul în care a fost găsită maşina. Ea ar fi putut să mai meargă un kilometru, doi pe jos, pe mal, aşa că nu se ştie în ce zonă ar putea fi şi nici dacă va fi găsită vreodată. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Un accident s-a petrecut în această seară, 12 iunie,...

Piatra-Neamț. Sunt așteptate să depună cereri cuplurile ce împlinesc 50 de ani!

Cuplurile care împlinesc 50 de ani, inclusiv până în...

Meta se confruntă cu probleme: Facebook și Instagram sunt indisponibile pentru utilizatori

Două dintre cele mai mari rețele sociale din lume,...

Regiunea Nord-Est, în centrul atenției internaționale: Congres de Medicină Tradițională Chineză la Piatra Neamț

Municipiul Piatra Neamț devine pentru două zile capitala europeană...