Trei comisii vor evalua pagubele de la inundaţii

inundatii damucTrei comisii a constituit Prefectura Neamţ, pentru a „cântări” pagubele de la inundaţii.

Acestea, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei judeţene, sunt alcătuite din specialişti de la Consiliul Judeţean Neamţ, Inspectoratul judeţean în Construcţii, Sistemul de Gospodărire a Apelor şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Comisiile şi-au început activitatea din data de 6 iunie.

„Fenomenele meteorologice şi hidrologice  periculoase manifestate pe teritoriul judeţului Neamţ, în perioada 25.05.2016 – 04.06.2016, au produs pagube (infrastructură, locuinţe) în 41 de localităţi: Piatra Neamţ, Roman, Icușești, Tămășeni, Poienari, Văleni, Secuieni, Ruginoasa, Bîra, Sagna, Trifești, Gâdinți, Războieni, Dochia, Roznov, Dumbrava Roșie, Pipirig, Vânători-Neamț, Timișești, Țibucani, Petricani, Agapia, Bodești, Gârcina, Costișa, Cândești, Borlești, Piatra Șoimului, Rediu, Tazlău, Borca, Grințieș, Ceahlău, Hangu, Bicaz Chei, Dămuc, Tașca, Bicaz, Tarcău, Pângărați, Alexandru cel Bun, se precizează în comunicat.

„Constatările membrilor comisiilor vor fi consemnate în procese verbale, care vor fi semnate şi de către primarii localităţilor afectate. Datele centralizate, de către Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, vor fi transmise Ministerului Afacerilor Interne, în vederea fundamentării unei decizii privind promovarea unor proiecte de hotărâre de Guvern de alocare a unor fonduri aflate la dispoziţia Guvernului, pentru refacerea infrastructurii afectate”, a declarat prefectul Niculina Dobrilă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poliția Rutieră desfășoară acțiuni speciale pentru siguranța vehiculelor pe două roți

Motocicliștii, bicicliștii, conducătorii de mopede și utilizatorii de trotinete...

Protest Sanitas în Piața Victoriei – participă delegații din Regiunea Nord-Est

Legea salarizării a nemulțumit salariații din mai multe domenii...