TUPEU: A vrut să introducă mobile în penitenciar prin parcarea poliţiei!

itpf iasi
ITPF IAŞI

Polițiștii de frontieră ieşeni au prins, duminică, 17 aprilie, un bărbat care escaladase gardul de la parcarea instituției cu intenția de a introduce în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași 14 telefoane mobile, se precizează într-un comunicat de presă al ITPF Iaşi.

„În jurul orei 1:45, polițiști de frontieră din cadrul structurii Pază și Control Acces a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pe timpul executării misiunii specifice, au observat o persoană care intenționa să pătrundă în perimetrul parcării instituției, prin escaladarea gardului. Imediat, persoana în cauză a fost interceptată și condusă la sediul poliției de frontiera pentru cercetări. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că aceasta este Alin C., în vârstă de 35 ani, domiciliat în județul Iași, cu antecedente penale”, potrivit comunicatului citat.

Bărbatul avea într-un rucsac 14 telefoane mobile, 12 încărcătoare, o rolă de bandă adezivă, o rolă fir pentru pescuit și o lanterna. Alin C. a declarat că intenționa să introducă bunurile respective în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, care se află lângă parcarea ITPF Iaşi.

Polițiștii de frontieră şi-au informat colegii din cadrul Secției 2 a Poliției Iași. Persoana și bunurile au fost predate unui echipaj din cadrul acestei secții, pentru continuarea cercetărilor. (ZCH  NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

PSD pierde un senator: Victoria Stoiciu de la Vaslui și-a anunțat demisia din partid

PSD a format o alianță, temporară și de conjunctură...

În timp ce politicienii se bat pe putere, sindicaliștii din educație vorbesc din nou de greva generală

O criză nu vine niciodată singură. Sindicaliștii din educație...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

Ceremonie militară dedicată Zilei Veteranilor de Război

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Veteranilor...

Sorin Grindeanu cere demisia a 3 prefecți din Regiunea Nord Est

În războiul declanșat de PSD pentru răsturnarea lui Bolojan,...