A început ancheta în cazul profesoarei de la Horia, pe stilul ISJ Neamț

viorel stan 2014 02La primele ore ale dimineții, luni, 14 martie, inspectorii școlari nemțeni au început ancheta în cazul profesoarei de la Școala Gimnazială ”Carmen Sylva”, bănuită, de părinții unei eleve, de comportament neadecvat la catedră. Acolo a fost prezent și prof. Viorel Stan, inspectorul școlar general al ISJ Neamț, care a precizat că ancheta este una de durată și se va face cu maximă celeritate. „La o asemenea amploare pe care a luat-o acest caz, nu aveam cum să nu fiu acolo. Pentru ca ancheta să fie făcută așa cum trebuie este nevoie de o săptămână, două până la definitivarea ei. În tot acest timp, profesoara va rămâne la catedră. Trebuie să precizez faptul că părinții și-au adus în continuare copiii la școală și toți, în afară de cei care au făcut sesizarea, o susțin pe învățătoare”, a precizat Stan.

Dacă se va dovedi că învățătoare se face vinovată de rele tratamente față de elevi, atunci 1-2 săptămâni înseamnă o perioadă mult prea mare pentru niște copii care ar fi putut să îndure vorbele usturătoare ce apar pe înregistrările audio. În cazul unul „verdict” nefavorabil dascălului, o contestație, cu un eventual răspuns, ar putea duce la încă 1-2 săptămâni de așteptare. După aceea, dacă părinții vor să-și ducă demersul mai departe, încă 1-2 luni se mai pot scurge cu „târâielile” prin instanță. Timp în care vacanța își va intra în drepturi, ziarele vor mai folosi multă cerneală, iar adevărul va sta nestingherit nu la mijloc, ci, undeva, pitit între un reportofon și conștiința celui care a fost surprins pe înregistrare. (Marian TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Elanul revine în România după 200 de ani. Moment istoric în Parcul Natural Vânători Neamț

Revenirea elanului în pădurile României devine realitate, după mai...

Cum ne protejăm anvelopele în timpul sezonului estival

Vara este anotimpul în care mașinile sunt solicitate mai...

Șoferi sub influența alcoolului și accidente în lanț în Neamț. O persoană și-a pierdut viața

Polițiștii din județul Neamț au avut un sfârșit de...