0:00

 

Consiliul Județean Neamț încearcă primul pas pentru demiterea CA-ului de la Apa Serv, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Ei vor decide, că sunt mulți, frumoși și mai ales, morali

Consilierii județeni se întrunesc astăzi, 14 martie, de la ora 14.00, în ședință extraordinară pentru a decide soarta Consiliului de Administrație al Apa Serv.

Președinta legislativului nemțean, Emilia Arcan, amenințase deja încă de sâmbătă dimineața că va organiza extraordinara care va declanșa seria de demiteri la Apa Serv: „Am discutat telefonic cu domnul Dughir dimineață, la ora 9.00 (n.red. sâmbătă, 12 martie). L-am întrebat care e cauza, mi-a explicat în termeni tehnici și l-am rugat să-mi spună când aceste zone vor avea apă. A început să se supere, a ridicat tonul la mine și, într-adevăr, are un comportament care lasă de dorit, drept pentru care, mâine dimineață voi convoca, pentru luni, o ședință extraordinară și solicit, cu ajutorul și cu votul plenului, demiterea conducerii Apa Serv și a Consiliului de Administrație”.

Astfel, pe ordinea de zi a extraordinarei de azi se găsește un singur punct: „Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentanților Consiliului Județean în Adunarea Generală a Acționarilor Companiei Județene Apa Serv SA”.

Este vorba despre cei 11 consilieri județeni care au căpușat Apa Serv cu mult succes, lunar, pentru 1777 lei, net. Culmea ironiei, ei sunt puși acum să demită un consiliu de administrație, în condițiile în care mulți habar n-au cu ce se mănâncă …apa. Mai multe detalii despre problemă, aici.

Andreea AMARIEI

Articolul precedentDoliu în familia primarului Laurenţiu Leoreanu
Articolul următorA început ancheta în cazul profesoarei de la Horia, pe stilul ISJ Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

  1. Oare nu gasiti, in tot judetul, specialisti, care chiar stiu care este treaba cu apa,sa-i numiti in c.a.?Va avertizez ca este o problema ,pe care numai cei ce au lucrat in sistem-care au montat,probat si predat asemenea lucrari- o inteleg!

Comentariile sunt închise.