Vasile Vișan nu mai apare în componența cabinetului președintelui CJ Neamț

cj 2015 vasiliu manoliu arcan soroceanuEmilia Arcan are cinci zile de când a fost aleasă de colegii consilieri să preia șefia Consiliului Județean (CJ) Neamț, după ce Constantin Iacoban a fost demis prin Ordin Prefectural ca urmare a manifestării interesului de a schimba partidul politic. Fiecare președinte are și un cabinet personal, din care fac parte consilieri pe diferite probleme. Cum au trecut doar 5 zile de când ocupă noua funcție, se pare că membrii cabinetul doamnei Arcan rămân aceiași: Adriana Bâzgan, Dumitru Crăescu, cu normă întreagă, în timp ce cu jumătate de normă figurează Valeriu Andrița și Irina Mahu Moisii, fiica deputatului Moisii, care s-a întors la CJ Neamț de la începutul acestei săptămâni, după ce, în perioada septembrie 2015 – ianuarie 2016, a fost, tot cu jumătate de normă, la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Singurul nume care nu se regăsește pe lista consilierilor personali, dar care au făcut parte din cabinetul fostului președinte Iacoban, este Vasile Vișan. Fost secretar al Primăriei Piatra Neamț și consilier pe probleme juridice al președintelui Iacoban, Vasile Vișan nu a mai depus cerere pentru a fi inclus în componența cabinetului personal al actualului șef al CJ Neamț, Emilia Arcan. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...