Pentru modul în care oamenii spitalului și oamenii din afara spitalului au reacționat până acum, dr. Gabriela Bercea, directorul medical al spitalului județean, le mulțumește într-o scrisoare publică astăzi, 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății:
„În aceste vremuri zbuciumate vreau să transmit câteva cuvinte de mulțumire tuturor cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț : medici, farmaciști, asistenți, infirmieri, brancardieri, îngrijitori, dezinfectori, muncitori, personal TESA. Cu toții sunteți în fiecare zi alături de pacienți, fiecare prin atribuțiile muncii lor. Vă mulțumesc pentru omenie, devotament, profesionalism și implicare! Cu toții suntem o echipă și reușim doar împreună! Știu că există teamă, panică, neliniște. Suntem oameni și e firesc, în fața necunoscutului, să fim prudenți. Încercările profesionale sunt menite să scoată la suprafață acum tot ce este mai bun în noi și să fim înțelegători cu suferința oamenilor care își pun nădejdea în noi. Mă rog să fim sănătoși și puternici, fermi și încrezători în capacitatea noastră de a ne ajuta unii pe alții și împreună pe semenii aflați în suferință. Pacienții noștri sunt niște străini, sunt prietenii noștri, cunoștințele noastre, foști colegi de generală sau de liceu, familiile noastre, colegii noștri, suntem Noi. Am fost ajutați ca să putem ajuta, nu suntem singuri în această luptă, avem de partea noastră oameni care au înțeles și s-au implicat. Oameni devotați și cu suflet, care ne susțin la fiecare pas! Vreau să le mulțumesc tuturor, în numele meu și al întregului colectiv al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, celor care în aceste zile au fost lângă noi, au muncit cot la cot cu noi, au făcut muncă voluntară, au donat echipamente de protecție, aparatură medicală. Mulțumesc Vivid, Dolinex, Asociația Culiță Tărâță, Banca Transilvania, ISU, Emma SA, persoanelor fizice care își păstrează anonimatul și tuturor celor mulți care s-au implicat!”.
(C.I.)