Ministerul Educației continuă programul de prevenire a violenței în școli. Fonduri disponibile pentru activități dedicate unui climat sigur

Ministerul Educației continuă programul de prevenire a violenței în școli. Fonduri disponibile pentru activități dedicate unui climat sigurMinisterul Educației și Cercetării a anunțat continuarea programului „Împreună prindem curaj”, destinat prevenirii și reducerii violenței în mediul școlar. Potrivit unui comunicat publicat miercuri, 26 martie, a fost alocat un buget de 1.550.000 lei care va fi distribuit inspectoratelor școlare din întreaga țară, inclusiv Inspectoratului Școlar Județean Neamț.

Programul oferă unităților de învățământ posibilitatea de a accesa fonduri pentru desfășurarea unor activități menite să contribuie la crearea unui mediu sigur pentru elevi și personalul didactic. Printre activitățile eligibile se numără campaniile de conștientizare, atelierele de dezvoltare socio-emoțională, întâlnirile tematice și cursurile de formare pentru cadrele didactice.

Ministrul Educației, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a declarat: „Așa cum am mai afirmat, școala trebuie să fie un mediu sigur. Încurajez școlile să se înscrie în acest program și să organizeze activități de prevenire a violenței în mediul școlar, mai ales că există și oportunitatea acestui sprijin financiar, pe care mă bucur că putem continua să-l oferim, în condiții de criză economico-financiară.”

Totodată, ministrul a subliniat că aplicarea măsurilor prevăzute în legislație este importantă: „Avem nevoie ca normele pentru reducerea acestui fenomen – care sunt clar prevăzute în lege, metodologii și regulamente – să nu rămână forme fără fond și, totodată, reiau îndemnul meu ca toți membrii comunității școlare să se familiarizeze cu ele și să le aplice, pentru binele copiilor noștri și al personalului din școli.”

Ministerul Educației continuă programul de prevenire a violenței în școli. Fonduri disponibile pentru activități dedicate unui climat sigur În cadrul comunicatului, este reiterat mesajul de „zero toleranță pentru orice formă de violență în mediul școlar”, iar elevii, părinții și profesorii sunt încurajați să semnaleze orice comportament inacceptabil, fie că sunt victime sau martori.

Programul este susținut prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității, iar detaliile privind activitățile eligibile, formularul de înscriere și cel de raportare sunt disponibile pe site-ul Ministerului Educației, la secțiunea dedicată campaniei „Împreună prindem curaj”.

Alexandru Andrieș

Foto: Ministerul Educației

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...