33 de asiguraţi Omniasig Neamţ, la audieri

Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Neamţ a primit, ieri, lista cu persoanele care au asigurări suspecte la Omniasig şi ghidul de anchetă, care conţine întrebările la care clienţii firmei de asigurări trebuie să răspundă. Poliţiştii nemţeni au fost delegaţi de Parchetul General să facă această parte din anchetă, după acţiunea de amploare declanşată la nivel naţional, la jumătatea lunii mai. Lista de la Neamţ nu cuprinde decât 33 de nume, aşa că va fi mai puţin de lucru decât la Covasna, de exemplu, unde trebuie audiate 960 de persoane.

Peste 300 de angajaţi Omniasig din toată ţara – inspectori, brokeri şi directori de filiale – sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, pentru că au falsificat aproape 12.000 de poliţe de asigurare facultative. Toate erau antedatate, pentru a crea aparenţa că au fost semnate într-un moment în care încheierea asigurării nu era obligatorie. De pe 27 iulie 2013,  proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să încheie poliţia de asigurare contra dezastrelor naturale. După această dată, nimeni nu mai putea încheia contracte de asigurare facultativă decât dacă încheia şi o asigurare obligatorie. Poliţele cu probleme sunt semnate toate până pe 26 iulie inclusiv.

“Numai după acest moment compania în cauză putea încheia contracte de asigurare facultativă. Practic, orice contract de asigurare facultativă încheiat în absenţa unui contract de asigurare obligatorie a creat în dauna PAID un prejudiciu de 20/10 euro per contract”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prejudiciul, rezultat din 10 sau 20 de euro pentru fiecare contract, se cifreză la 400.000 de euro la nivel naţional. La Neamţ, fiind vorba despre doar 33 de clienţi, nici paguba nu este mare. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Nașterea Maicii Domnului. Tradiții de Sântămăria Mică

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale...

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Nașterea Maicii Domnului. Tradiții de Sântămăria Mică

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale...

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...