Compania Prospecțiuni a purtat discuții cu localnicii din Războieni

În perioada 14-16 februarie, cinci reprezentanţi ai managementului Prospecţiuni au sosit în Piatra Neamţ pentru a discuta cu localnicii comunei Războieni, precum şi cu...

Astăzi, ultima zi în care se declară impozitul pe profit fără...

Declarația de impozit pe profit poate fi depusă fără să fie certificată, potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Deși...

Primăria Bicaz cere sprijin financiar pentru Ziua Marinei

Consilierii județeni vor dezbate în ședința de vineri, 26 iulie, un proiect de hotărâre prin care Consiliul Județean Neamț ar putea sprijini financiar Primăria...

Fiscul şi goana după bani: case de marcat monitorizate

Cu forţa sau printr-o aparentă mai bună informare, de un an încoace, Ministerul de Finanţe încearcă din răsputeri să-i convingă pe români să-şi plătească...

Se construieşte mai puţin

* scăderea cea mai accentuată este în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est Un număr de 17.396 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate...

Târgul Agricol de Toamnă, un real succes

Sâmbătă, 11 octombrie, la Piatra Neamț, a fost inaugurat oficial Târgul Agricol de Toamnă, manifestare care a adus în fața pietrenilor și nu numai...

Economia gâfâie, Romanul duduie

După luni întregi de negocieri și discuții legate de importanța achiziționării celor aproape 60 de ha de teren pe care se află stația de...

Romanul cere ajutor de la CJ Neamț

Administrația locală romașcană speră la un sprijin din partea Consiliului Județean Neamţ pentru trei lucrări majore și urgente: reparații la spital, consolidarea Bibliotecii și...

Cutremur de 4,2 grade în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs la 27 februarie 2015, la ora locală 8:11 (6:11 UTC), în zona...

Guvernatorul BNR nu vede avalanşă de scumpiri în 2014

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, este de părere că impactul în inflaţie al noilor taxe şi impozite anunţate de Guvern va fi...

ING Bank închide toate casieriile fizice

Începând de luni, 29 octombrie, ING Bank închide toate casieriile fizice din România și transformă sucursalele sale în unități de tipul self-service. Clienții ING...

Spălare de bani şi evaziune – prejudiciu de 8 milioane de...

Cinci persoane, toate angajate ale unei societăţi de investiţii financiare, sunt acuzate de evaziune fiscală, înşelăciune, spălare de bani, delapidare, folosirea bunurilor societăţii în...

Codul fiscal retras la cererea lui Ponta

Ministerul Finanţelor a retras, sâmbătă, la solicitarea premierului Ponta, proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în...

Regimul fiscal nu se modifică

Regimul fiscal din România nu se modifică, iar taxele și impozitele nu cresc în urma semnării acordului cu FMI, a declarat, vineri, la România...

Octombrie aduce noi scumpiri

Frigul aduce un nou val de scumpiri. Crește iar prețul gazelor, implicit cel al întreținerii și al alimentelor. A doua lună din toamnă vine...

BNR: Educaţie financiară pe DVD pentru elevii de I-VIII

Banca Naţională a României (BNR) şi Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) au semnat, marţi, un nou acord de parteneriat pentru următorii 4 ani în sfera...

ANAF CERE SUSPENDAREA impozitelor pe ALOCAȚII

"Conducerea ANAF a transmis cǎtre unitǎțile de administrare fiscalǎ o circularǎ prin care s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile...

IMPORTANT: Cine nu trebuie să plătească asigurări sociale de sănătate

Conform noilor modificări ale Codului Fiscal, vă prezentăm categoriile de persoane fizice care sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate: -...